Echipa de volei feminin a Universității Cluj va evolua, miercuri și joi, în prima fază a Cupei României la volei feminin. Echipa pregătită de Dănuț Ciontoș va juca, atât turul cât și returul, pe terenul echipei Rapid București.
Prima partidă dintre cele două grupări va avea loc miercuri, 18 noiembrie, de la ora 20:30, în timp ce manșa secundă se va desfășura o zi mai târziu, cu începere de la ora 14:00.
Universitatea și Rapid s-au mai duelat în acest sezon, în chiar prima etapă a Diviziei A1, atunci când clujencele s-au impus în Capitală, scor 1:3, pe seturi 19: 25, 25:21, 19:25 și 19:25.
„Sunt două meciuri importante, iar obiectivul nostru este să jucăm cât mai bine și să încercăm să ne calificăm mai departe”, a declarat Dănuț Ciontoș, antrenorul voleibalistelor universitare.
Dacă va obține calificarea în faza secundă a Cupei României, „U” Cluj va întâlni formația CSM București, echipă ce are un început de campionat aproape perfect, cu 6 victorii, o singură înfrângere și un bilanț de 20 de seturi câștigate și doar 6 pierdute.
