Weekend cu frig și ploi în toată țara. COD GALBEN de ninsori la munte

Meteorologii au anunțat prelungirea avertizării meteo de vreme severă până luni. Va fi mai frig decât de obicei pentru acesastă perioadă și va ploua în toată țara. În unele zone există chiar risc de lapoviță. Pentru zonele montane, mâine intră în vigoare un cod galben de ninsori și viscol.

Începând de astăzi, de la ora 13.00, și până luni dimineața, la ora 10:00, se vor înregistra ploi moderate cantitativ, instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și răcire accentuată a vremii.

Potrivit meteorologilor, vor fi perioade în care va ploua în toate regiunile. Vor fi mai ales averse, iar în sudul și sud-estul țării în după-amiaza și în seara zilei de vineri vor fi însoțite de frecvente descărcări electrice și izolat va cădea grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 20…25 l/mp, mai ales în sud, sud-est, centru și în zona montană.

La munte, începând de sâmbătă, îndeosebi la altitudini de peste 1500 m, vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă. Pe arii restrânse în Maramureș, în Transilvania, cu precădere în noaptea de duminică spre luni, temporar se vor semnala precipitații mixte.

Vântul va avea intensificări, local și temporar, în majoritatea regiunilor, cu viteze în general de 45…55 km/h, iar în zona montană înaltă, mai ales a Carpaților Meridionali și Orientali, cu peste 70…80 km/h și zăpada va fi spulberată.

Vremea se va răci accentuat vineri în vestul, centrul și nordul țării, iar sâmbătă și în sud și sud-est, devenind deosebit de rece pentru această dată, la sfârșitul săptămânii, în cea mai mare parte a țării.

Cod galben pentru zonele montane

De mâine după amiază, de la ora 18:00, și până luni, la ora 10:00, zona Carpaților Meridionali și a Carpaților Orientali va fi sub cod galben.

La altitudini în general de peste 1500 m va ninge, local moderat cantitativ, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70…80 km/h, ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată și vizibilitatea redusă sub 100 m.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.