Weekend de relaxare în Cojocna. Competiții de alergare printre lanurile de lavandă

În weekend-ul următor, 26-27 iunie, clujenii sunt invitați la o cursă de alergare în natură printre lanurile de lavandă din comuna Cojocna.

În cadrul evenimentului Redescoperă Cojocna – Ediția 3: Creatori de amintiri, organizatorii clubul Athletic Cluj și Lavender-Farm organizează o cursă de neuitat, la care se pot înscrie toți doritorii, fiind organizate două curse pe 26 iunie:

– ora 11:00 – Lavender cros – 7 km – vârsta minimă, 14 ani

– ora 13:00 – Family Run – 1.8 km – grup format din minim 1 copil și 1 aparținător major

Fiecare concurent își poate crea propria medalie la finish – un buchet de lavandă cules la fața locului.

Desfășurarea probelor:

Pe perioada concursului și la START nu este obligatorie masca. Se va păstra distanță de 2 m, se va pleca în grupuri de câte 10 alergători, iar cronometrarea se va face ținând cont de timpul înregistrat între Start și Sosire.

Masca de protecție este obligatorie în momentul ridicării kitului de participare și în zonele comune, aglomerate, cu păstrarea distanței minime de 2 m între participanți.

Cursele sunt deschise tuturor doritorilor, respectând criteriile și condițiile impuse de organizator. Toate categoriile de vârstă vor avea același start. Clasamentul va fi open, se vor premia primii 3 clasați de la fiecare cursă.

Cursele sunt deschise tuturor doritorilor, respectând criteriile și condițiile impuse de organizatori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.