Zilele Pediatriei Clujene, ediția a IV-a, la Spitalul de Copii Cluj

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, Clinica de Pediatrie I, cu sprijinul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, organizează cea de-a IV-a ediție a evenimentului intitulat Zilele Pediatriei Clujene.

Manifestarea are loc în perioada 4-6 noiembrie a.c., în mediul on-line.

Tema conferinței „Pediatria modernă: provocări și tendințe” vine să sublinieze actualitatea și importanța evenimentului în pregătirea medicilor pediatri, dar și a celor din alte specialități, medici de familie, neonatologi, specialiști în boli infecțioase, medici de medicină școlară și altele.

Deoarece progresul cunoașterii trebuie să continue, evenimentul este organizat astfel încât să acopere majoritatea segmentelor de interes legate de îngrijirea copilului. Personalități ale Pediatriei, specialiști de marcă din țară, asigură ținuta științifică a evenimentului.

Organizatorii doresc ca această manifestare să fie un prilej interactiv pentru ca persoanele interesate să își expună propriile experiențe, într-o dezbatere de maxim interes și importanță.

Detalii referitoare la cea de-a IV-a ediție a Zilelor Pediatriei Clujene pot fi obținute accesând link-ul https://www.zilelepediatrieiclujene.ro/.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.