U-BT Cluj-Napoca a câștigat cu emoții derby-ul Ardealului la baschet masculin cu CSU Sibiu

Echipa de baschet masculin U-BT Cluj-Napoca s-a impus cu mari emoții, sâmbătă seara, pe teren propriu, în fața formației CSU Atlassib Sibiu, în derby-ul Ardealului la baschet masculin, cu scorul de 77-74.

U BT Cluj Napoca baschet

Meciul a fost unul foarte echilibrat. Primul sfert a aparținut sibienilor, iar în cel secund clujenii au preluat conducerea și au intrat la vestiare cu un avantaj de un punct. După pauza mare, cele două formații au mers cap-la-cap, sfertul trei fiind încheiat la egalitate, iar ultimul act a fost unul încins pe final. U-BT a reușit să profite de greșelile oaspeților în ultimele secunde și să-și adjudece victoria la o diferență de trei puncte.

U-Banca Transilvania – CSU Atlassib Sibiu 77-74 (14-22, 28-19, 14-14, 21-19)

Marcatori:

U-Banca Transilvania: Adamovic 23 (4X3, 5 rec., 5 p.d., 2 int.), Zigeranovic 12 (8 rec., 1 p.d., 1 int.), Hargrove 12 (3 rec., 3 p.d.), Dykes 10 (4 rec., 4 p.d., 1 int., 2 capace), Baciu 7 (2 rec.), Torok 6 (3 rec., 4 p.d.), Pasalic 5 (1 rec., 2 p.d.), Jawara 2 (2 rec.), Jucan (1 rec.).

CSU Sibiu: Hardy 18, Lalovic 14, Calota 10, Paul 9, Lee 8, Gilbert 6, Klassen 5, Paun 4.

„O victorie importantă. Începem cam greu meciurile de acasă, jucăm mai relaxați în deplasare. Primul sfert a fost deplorabil din punctul de vedere al intensității. Sferturile 2, 3 și 4 au fost câștigate, în mod normal acela trebuie să fie efortul nostru. Nici în sfertul al doilea nu am jucat chiar ce trebuia, am reușit doar să egalăm, să conducem cu un punct. Mă bucur pentru această victorie pentru că echipa a arătat caracter în condiții foarte grele și vreau să îi felicit pe jucătorii de la Sibiu pentru efortul și evoluția lor. La pauză le-am spus băieților că nu e normal ceea ce facem, baschetul pe care îl jucăm nu reprezintă ceea ce facem în mod normal și că trebuie să schimbăm acest lucru. Până la urmă am câștigat, dar avem multe de pus la punct”, a declarat antrenorul Marcel Țenter.

Următoarea partidă va avea loc pe terenul formației CSM Oradea, duminică, 25 octombrie, de la ora 17:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.