13 cetăţeni străini au fost depistaţi cu şedere ilegală în Cluj

pasaportPoliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Cluj au efectual, în perioada 18 – 25 noiembrie, mai multe acţiuni cu forte proprii pentru combaterea şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

În cadrul acestei actiuni, au fost depistaţi cu şedere ilegală un număr de 13 cetăţeni străini, 9 din Tunisia, 2 din Maroc şi câte unul din Congo şi Argentina, pentru care poliţiştii au dispus următoare măsuri legale:

In 12 cazuri s-a dispus la prelungirea dreptului de şedere întrucât străinii sunt înscrişi la unităţi de învăţământ superior din Cluj-Napoca şi frecventează cursurile acestora, iar in restul cazurilor a fost emisă o decizie de returnare prin care cetăţeanul străin este obligat să părăsească ţara în termen de 15 zile, întrucât a intrat în România în scop de vizită şi nu a părăsit teritoriul naţional la expirarea dreptului de şedere.

De asemenea, cetăţenii străini au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 12.200 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.