2620 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore din aproape 8.000 de teste efectuate

În ultimele 24 de ore, România a înregistrat 2.620 de cazuri noi cu COVID-19 din 7.704 teste. 

Până luni, 28 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 618.429 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

543.341 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.620 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 15.334 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 27.12.2020 (10:00) – 28.12.2020 (10:00) au fost raportate 104 decese (65 bărbați și 39 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 24 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 33 decese la categoria de peste 80 de ani.

101 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități,  iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.957. Dintre acestea, 1.197 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.726.466 de  teste. Dintre acestea, 7.704 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 5.315 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.389 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 137 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 28 decembrie.

Pe teritoriul României, 35.604 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.594 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.874 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 65 de persoane.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.