AIESEC recrutează studenți pasionaţi de voluntariat pentru internshipuri internaționale

„Global Citizen” este un nou program de internship-uri internaţionale dedicate studenţilor, lansat de AIESEC Cluj-Napoca şi prezent în peste opt ţări europene.

internship

Acest program cuprinde o serie de internship-uri internaţionale bazate pe interculturalitate, prin intermediul cărora studenţii pot învăţa cât de important este să te apropii de oameni, dar şi cum să comunici într-un mod cât mai eficient. Responsabilitatea socială şi comunicarea cu cei din jur sunt doar două din proiectele ţintă ale stagiilor de practică incluse în noul program.

Toate internship-urile internaţionale AIESEC sunt recunoscute ca practică de Universitatea Babeş-Bolyai.

Dintre temele pe care le are în vedere teme acest program, amintim: „Mediul înconjurător”, „Drepturile omului”, „Sănătatea” și „Educația culturală” și se întinde pe durata a șase săptămâni, înintervalul februarie – mai 2013.

Printre țările participante se numără Cehia, Polonia, Serbia, Turcia, Portugalia, Ucraina, Slovacia și Rusia, iar cheltuielile privind masa și cazarea vor fi asigurate integral ori parțial, în funcție de locația aleasă.

Taxa de participare este de 100 euro – bani care vor fi folosiți pentru acoperirea cheltuielilor formale pe care le presupune un astfel de stagiu internațional de practică.

Pentru înscrieri, studenții trebuie să completeze formularul de pe www.myaiesec.ro, cel târziu până în data de 13 ianuarie 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.