Albirea dentară – procedeu estetic sau tratament profilactic de menținere a sănătății orale?

Albirea dentară a devenit unul dintre cele mai solicitate procedee de estetică dentară. Tot mai mulţi oameni pun preț pe aspectul exterior, fapt dovedit de modificarea solicitărilor când ajung în cabinetele dentiștilor şi a obiceiurilor de îngrijire.

Dacă în trecut cei mai mulţi mergeau în cabinetul stomatologic pentru a trata probleme, acum se pune accentul pe profilaxie şi operațiuni estetice.

Ce este albirea dentară?

Tratamentul de albire dentara are scopul de a modifica culoarea dinţilor, obţinându-se în urma intervenției nuanțe de 2-3 ori mai albe față nuanță existentă. Trebuie precizat că odată cu trecerea anilor, dinții tind să își modifice culoarea. Alimentaţia, obiceiuri precum fumatul şi consumul de vin roşu, dar şi bacteriile ce se găsesc în mod natural în cavitatea bucală influenţează culoarea danturii. Aceştia se îngălbenesc, chiar dacă periodic se realizează curăţări în cabinetul stomatologului.

Cui se recomandă albirea dentară?

Albirea dentară este un procedeu recomandat tuturor persoanelor sănătoase, însă, trebuie realizată cu precauție pentru persoanele care suferă de boli ale gingiilor sau eroziune dentare. Intervenția nu este recomandată femeilor însărcinate, copiilor cu vârste mai mici de 15 ani şi persoanelor cu sensibilitate la peroxid. 

Ce presupune albirea dentară? 

Albirea în cabinetul stomatologului presupune aplicarea pe dinți a unei substanțe (gel) cu peroxid, care este activată cu ajutorul lămpii luminoase. Sursa de lumină folosită poate fi diferită, halogen sau  fascicul laser.  Întreaga procedură este neinvazivă și nedureroasă dacă este corect realizată şi are efect de durată. Trebuie precizat că o albire completă se realizează în două-trei etape, dacă vorbim de o dantură puternic îngălbenită însă efectul este vizibil 2-3 ani. 

Tratamentul menționat trebuie realizat exclusiv în cabinetul dentistului, pe durata întregii proceduri. Gingile sunt acoperite şi protejate de răşini fotopolimerizabile. Dinţii acoperiţi cu gel de albire sunt supuşi sursei de lumină timp de 10-15 minute iar întregul tratament nu durează mai mult de jumătate de oră. 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.