Preşedintele executiv al Universităţii Cluj, Anamaria Prodan, a fost extrem de virulentă la adresa centralului partidei „U” Cluj – Dinamo, scor 1-2, Teodor Crăciunescu, acuzându-l de viciere de rezultat.
„Am fost furaţi pe faţă. Probabil că Teo Crăciunescu va arbitra în continuare şi va primi alte meciuri mari. Am înţeles, un penalty deoparte, altul de cealaltă, dar c când tuşierul e acolo lângă jucător, la golul de 2-1, e furăciune pe faţă. Alte trei puncte furate şi se mai miră lumea de ce se iese din fotbal, de ce vrem arbitri străini”, a răbufnit Anamaria Prodan în direct pe Digisport 1, la emisiunea Fanatik Show, imediat după încheierea partidei.
„Am simţit o frustrare incredibilă, meciul a fost făcut zob din primul până în ultimul minut. Te trezeşti că retrogradezi din cauza lor şi nu interesează pe nimeni câţi bani ai băgat sau ce-ai făcut. Teo Crăciunescu e un arbitru penibil, nu e prima dată când face praf un meci”, a încheiat Prodan.
Acuzaţiile la adresa arbitrajului vin pe fondul a trei mari erori ale lui Teo Crăciunescu, două penalty-uri inexistente şi golul doi al lui Dinamo marcat dintr-o poziţie evidentă de offside.