Aproape 10.000 de teste false pentru COVID-19, depistate de polițiști. Percheziții și la Cluj

Anchetatorii susţin că în prospectul producătorului era menţionat că aceste teste nu pot fi folosite în cazul noului coronavirus, scrie mediafax.ro.

9360 de teste care erau vândute în mediul online ca teste rapide pentru COVID-19 au fost ridicate de poliţişti. Anchetatorii susţin că aceste teste nu sunt relevante în depistarea noului coronavirus, deşi cei care le vindeau susţineau acest lucru.

Mai mult, chiar prospectul producătorului prevedea că nu pot fi folosite pentru a depista noul coronavirus.  Procurorii au deschis un dosar penal pentru înşelăciune, iar, deocamdată, cercetările nu vizează nicio persoană.

Au fost puse în executare 10 mandate de percheziţie pe raza municipului Bucureşti şi judeţelor Constanţa, Galaţi şi Cluj.

Au fost identificate şi ridicate 9360 de teste inscripţionate ViavaDiag Covid 19 Rapid Test care erau prezentate în mediul online drept teste rapide pentru depistarea infecţiei cu Covid-19„, a spus Călin Radu, purtător de cuvânt Parchetul Sectorului 1.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.