Primăria Cluj-Napoca continuă investițiile în modernizarea transportului în comun, iar astăzi au fost puse în circulație 25 de noi troleibuze din totalul de 50 achiziționate cu fonduri europene.
Astfel, odată cu aceste 25 de troleibuze noi, jumătate din flota de transport public este electrică, nepoluantă, iar până în 2026 administrația locală își dorește ca întreaga flotă a transportului în comun să fie nepoluantă.

Activul primăriei clujene, în frunte cu primarul Emil Boc, viceprimarul Olah Emese, șeful Poliției Locale, Marcel Bonțidean, city managerul Gheorghe Șurubaru a luat parte la fastuoasa punerii în circulație a troleibuzelor noi, cu eternele steaguri de hârtie tricolore și europene.
Potrivit unui comunicat al primăriei, două treimi din totalul celor 370 de vehicule aflate în circulație – tramvaie, troleibuze, autobuze – sunt noi, în conformitate cu standardele cele mai înalte din acest domeniu.

Cele 25 de troleibuze aflate de astăzi în circulație îndeplinesc toate standardele europene în materie, fiind prevăzute cu toate facilitățile disponibile pe piață.
Odată cu noile mijloace de transport în comun, 3 linii complet noi vor fi puse la dispoziția clujenilor, după cum urmează:
Cartierul Mănăștur – Piața Gării
Cartierul Gheorgheni – Parcul Industrial Tetarom II, cu întoarcere la Emerson:
Cartierul Mănăștur – Parcul Industrial Tetarom I.
De asemenea, pe liniile 23 si 48 autobuzele vor fi înlocuite cu troleibuze, iar troleibuzele vechi vor fi scoase din circulație.
În curând vor fi puse în circulatie și restul de 25 de troleibuze noi din acest lot, pe măsură ce acestea vor fi înmatriculate.
Ce caracteristici au noile autobuze:
– 142 locuri, din care 43 pe scaune și 1 loc pentru fotoliu rulant destinat persoanelor cu dizabilități;
– sistem de rampă de acces pentru îmbarcarea persoanelor cu dizabilități, a mamelor cu cărucioare etc.;
– sistem de supraveghere video la interior și la exterior;
– sistem de informare audio-video a călătorilor;
– sistem de numărare a călătorilor – sistem cu senzori inteligenți 3D și sistem special pentru procesarea de date și integrare cu sistemul CGMT – permite urmărirea și înregistrarea numărului de călători transportați pe anumite intervale de timp, stație, linie, număr vehicul etc.
Furnizorul noilor troleibuze este Solaris Bus & Coach SA., pretul unitar al unui troleibuz fiind de 2.934.851,78 lei cu TVA.
În total, Primăria Cluj-Napoca a achiziționat 50 de troleibuze Solaris Trollino cu finanțare europeană, valoarea totala a proiectului fiind de 147.415.957 de lei cu TVA (circa 30,9 milioane de euro).