Avioanele CF-18 Hornet vor stationa cinci luni la Câmpia Turzii

Şase aeronave de luptă de tip CF-18 Hornet ale Forţelor Regale Aeriene ale Canadei, împreună cu personal navigant şi tehnic, au sosit ieri, în jurul orei 17.00, la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

avioane de lupta.

Şeful Statului Major al Forţelor Aeriene Române, general maior Laurian Anastasof, a declarat, miercuri, la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, la ceremonia de deschidere a exerciţiului comun, că acesta va cuprinde misiuni de luptă aeriană, apărare aeriană sau atac la sol.

„Este o onoare să putem găzdui la Câmpia Turzii exerciţiul comun româno-canadian pe o perioadă de peste cinci luni, care va cuprinde misiuni precum luptă aeriană, apărare aeriană, atac la sol, pe care avioanele CF-18 şi Mig 21 Lancer le pot acoperi. Sunt încrezător că vom desfăşura împreună activităţi la sol şi în aer care vor întări parteneriatul dintre forţele aeriene române şi canadiene, iar exerciţiul va duce la îmbunătăţirea misiunilor executate în cadrul NATO şi vor asigura securitatea spaţiului aerian al NATO”, a spus Anastasof.

Prezentă la ceremonie, ambasadorul Canadei în România, Joanne Lemay, a declarat că ţara sa este hotărâtă să contribuie la asigurarea securităţii şi stabilităţii zonei.

La exerciţiul militar comun româno-canadian vor participa în total circa 230 de militari canadieni, miercuri sosind primii 30.

Ministrul canadian al Apărării, Robert Nicholson, anunţa recent că şase avioane CF-18 Hornet urmează să plece către România, ca parte a contribuţiei Canadei la măsurile NATO de întărire a securităţii aliaţilor din Europa Centrală şi de Est. Cele şase avioane de luptă se vor alătura forţelor aeriene din România şi SUA pentru a participa la „misiuni de antrenament” împreună cu aviaţia română şi americană, preciza la finalul lunii trecute, într-o conferinţă de presă, Rob Nicholson.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.