Bryan Adams, la Cluj-Napoca, asaltat de fani pentru poze și autografe după concertul de peste două ore de la Sala Polivalentă – FOTO/VIDEO

Sala Polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca a fost gazda unui nou concert din categoria celor MARI, cu un artist pe care putem să îl considerăm o legendă a rock-ului: Bryan Adams. Un showman și un entertainer desăvârșit, o voce inconfundabilă și o prezență scenică de invidiat.

Într-o sală plină de fani și iubitori ai muzicii de calitate, concertul a început puțin peste ora 20 și s-a încheiat la 22:15, două ore pentru un show de neuitat în care canadianul și-a trecut asistența prin aproape toată discografia sa și a interpretat toate marile hituri care continuă să fie și astăzi în vogă.

Superstarul canadian a interpretat hiturile sale „It’s Only Love”, „Summer of ’69”, „Run To You” sau „All for Love”, cât și cel mai nou single al său, scris în colaborare cu Ed Sheeran – „Shine a Light”, piesă care a dat și denumirea celui de-al paisprezecelea album al lui Bryan Adams, care îmbină mai multe stiluri muzicale, precum și o altă colaborare surpriză, pentru single-ul „That’s How Strong Our Love Is”.

„Sunt încântat să lansez un album de 12 piese, care să combine genurile rock, pop și R&B. Noul album va conține și un duet cu Jennifer Lopez”, a dezvăluit Adams. El a descris colaborarea cu Jennifer drept „un vis”.

Bryan Adams – Everything I Do, I do it for you (VIDEO – Lion Adrian)

Foto © Lion Adrian / eClujeanul
Foto © Lion Adrian / eClujeanul
Foto © Lion Adrian / eClujeanul
Foto © Lion Adrian / eClujeanul

Un grup de fani înfocați ai artistului l-au așteptat mai bine de o oră în picioare la intrare în Sala Polivalentă pentru un autograf, un selfie sau o poză cu el, iar un tânăr mai norocos a reușit chiar să schimbe câteva vorbe cu legendarul solist. „Domnule Adams, vreau să vă spun ceva, de fiecare dată când sunt supărat și nu am o stare prea bună, ascult duetul dumneavoastră cu Pavarotti”, iar replica canadianului a venit rapid: „Oh, nice, I loved that bastard, it was a great artist”, a spus, zâmbind, Bryan Adams, după care s-a urcat în mașină și a plecat.

Un concert de neuitat pentru mulți

Adams se află într-un turneu pentru promovarea albumului „Shine a Light”, turneu care a început în 25 februarie 2019, susținând concerte în Statele Unite, America de Sud și Europa. Ultimul LP al artistului a fost „Get Up” din 2015, care a ajuns pe locul doi în topurile britanice, pe locul întâi în Elveţia şi 99 în US Billboard 200.

Bryan Adams este, de asemenea, compozitor, producător, chitarist, fotograf, filantrop și activist. Discul care i-a adus recunoașterea la nivel internațional a fost „Reckless”, material ce a inclus hiturile „Run to You” și mega hitul „Summer of ’69”.

Piesele sale au apărut pe coloanele sonore ale unor filme celebre, precum “Robin Hood” (“Everything I Do I Do It for You”), “Don Juan” (“Have You Really Loved a Woman”), “The Mirror Has Two Faces” (“I Finnaly Found Someone” – duet cu Barbra Streisand), “Three Musketeers” (“All for Love”, împreună cu Rod Stewart şi Sting). A avut 20 de hituri în US Top 10, fiind primul artist canadian prezent cu un LP în acest clasament.

În cei peste 40 de ani de carieră, Bryan Adams a vândut peste 75 de milioane de albume și are în palmares 15 nominalizări la Premiile Grammy și trei nominalizări la Oscar.

A primit Ordinul Canadei pentru contribuția adusă muzicii și pentru activitățile sale filantropice. Până acum, el a vizitat doar capitala României, cu ocazia concertelor din 2000 și 2008, când 20.000 de oameni au venit să cânte alături de el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.