Cadavrul unui bărbat, găsit lângă un pod de la intrare in Apahida!

Poliţiştii clujeni au demarat o serie de investigații pentru stabilirea identității unui bărbat, găsit decedat în vecinătatea podului aflat la intrare în comuna Apahida. Cauzele decesului nu sunt cunoscute.

„La data de 21 august 2018, în jurul orei 22:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că în vecinătatea podului peste Valea Petii, la intrare în comuna Apahida, a fost găsit cadavrul unui bărbat.

În zona indicată s-a deplasat echipa de cercetare a locului faptei din cadrul inspectoratului, însoțită de procuror criminalist. De asemenea, la activități au participat și polițiști din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca și ai Secției 2 Poliție Rurală Apahida.

La fața locului a fost identificat un bărbat, de circa 60-70 de ani. Decesul acestuia a fost constatat de către un echipaj de ambulanță. În urma examinării sumare a cadavrului, nu au fost observate urme de violență. Trupul acestuia a fost transportat la I.M.L Cluj pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei exacte a decesului.

În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea identității bărbatului și a împrejurărilor exacte în care a survenit decesul acestuia, fiind înregistrat un dosar penal privind fapta de ucidere din culpă, infracțiune prevăzută de Codul penal”, se arata intr-un comunicat al IPJ Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.