Casa de Cultură a Studenților, iluminată arhitectural modern cu 77 de proiectoare cu LED. Urmează și alte clădiri importante

Primăria Cluj-Napoca a anunțat că a montat iluminat arhitectural modern pe clădirea Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”. Acestea a constat în montarea pe clădire a 77 proiectoare LED cu puteri cuprinse între 25 și 45 W.

Proiectoarele sunt împărțite în 3 secțiuni, astfel: în partea stângă și în partea dreaptă iluminat permanent alb, iar în secțiunea centrală se permite prezentarea unor scenarii de lumină și culoare.

Până la sfârșitul acestei săptămâni, Casa de Cultură a Studenților va fi iluminată festiv, în contextul celui mai mare festival din România, Untold Festival.

În următoarea perioadă, astfel de lucrări vor fi executate și pentru alte obiective din oraș precum Biserica Romano-Catolică „Sfântul Mihail” și Catedrala Mitropolitană Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”.

Valoarea totală a lucrărilor a fost de 395.883,5 lei (TVA inclus), iar furnizorul este Schreder România prin Elbi Energy Products.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.