Cel mai fain profesor de istorie din Cluj, Vladimir Bogosavlievici: „Cluj-Napoca pentru mine înseamnă viața mea”! Care sunt locurile sale preferate?

Cel mai fain profesor de istorie din Cluj, Vladimir Bogosavlievici, de la Colegiul a declarat care sunt locurile sale preferate din Cluj-Napoca, oraș a cărui istorie o cunoaște foarte bine.

„Am copilărit în Piața Abator, în fostul cartier Lupșa, unde era Oserul în perioada interbelică, unde este Parcul Feroviarilor era târgul de vite, iar înspre linia ferată era un fânațe ale Clujului, unele dintre fânațe.

Foarte multe lume asociază Cluj și Napoca, alții le disociază, semantica lor e foarte importantă. Napoca înseamnă loc umed, loc păduros, iar Cluj care înseamnă loc închis, trecătoare, vamă, toate acestea relevă realitatea în care trăim noi: loc umed, depresiune. Clujul și Brașovul sunt barometre ale reumatismului.

Cluj-Napoca pentru mine înseamnă viața mea, pentru că aici am făcut școala, aici mi-am întemeiat familia, aici am copilărit, aici activez, e viața mea și pot să spun cu mâna pe mine și fără a vorbi teatral este o dragoste împlinită, este un oraș în care îmi desfășor activitatea mea din plăcere. Pentru că tot ceea ce fac cu elevii mei fac din plăcere”, a declarat Bogosavlievici.

Top 5 locuri preferate din Cluj-Napoca ale lui „Bogo”

„Ulița Lupului, actuala strada Mihail Kogălniceanu. Al doilea loc care îmi place foarte mult este Piața Muzeului, acolo mă relaxez foarte mult. Al treilea loc ar fi zona adiacentă cartierului Grigorescu și Parcului Iuliu Hațieganu și Parcul Rozelor, pe acolo fac tururile mele de relaxare. A patra zonă este stadionul Cluj Arena și sălile sportive, îmi place foarte mult sportul să îl văd live. Iar a cincea zonă este cea în care m-am născut, Piața Abator, care s-a transformat de nu o mai cunoști”, a mai susținut profesorul.

Emisiunea Serile Clujul Cultural cu Vladimir Bogosavlievici poate fi urmărită mai jos:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.