Cioloș, nominalizat pentru funcția de premier de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că a decis după discuţiile cu partidele parlamentare să desemneze pentru propunerea de candidat la funcţia de premier pe şeful USR, Dacian Cioloş.

Am avut astăzi consultări cu formaţiunile parlamentare, după ce Guvernul a fost demis prin moţiune de cenzură. În toate discuţiile am reiterat importanţa unor chestiuni care trebuie rezolvate indiferent cine guvernează. Este extrem de important să se gestioneze bine situaţia pandemică. Este foarte important să se gestioneze creşterea preţurilor la energie şi să se ia măsuri pentru ca celelalte preţuri să nu crească la un nivel insuportabil pentru populaţie. Este foarte important să beneficiem de sumele mari de care poate să dispună România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi să nu dăm cu piciorul la această oportunitate”, a declarat Iohannis.

Şeful statului a mai susţinut că a insistat pentru pregătirea perioadei de iarnă şi că acestea sunt lucrurile importante pentru români.

De asemenea, am reiterat importanţa pregătirilor pentru perioada de iarnă şi am subliniat că acestea sunt chestiunile cu adevărat importante pentru români şi nu certurile politice între diferiţi actori. Formaţiunile politice au venit cu diferite abordări, cu diferite propuneri, aşa cum reprezentanţii acestor formaţiuni le-au prezentat şi opiniei publice. Din toate aceste propuneri, eu am reţinut una, pe care o voi şi pune în practică, şi anume am decis să desemnez pentru poziţia de candidat la funcţia de Prim-ministru pe domnul Dacian Cioloş”, a precizat Iohannis.

Este de aşteptat ca Dacian Cioloş să nu întrunească numărul necesar de voturi în Parlament şi să nu fie desemnat. În aceste condiţii, Florin Cîţu ar putea fi a doua propunere iar partidele, inclusiv PSD-ul, să achieseze la ea, invocând necesitatea evitării unei crize.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.