Cluj Crusaders învinge Bucharest Rebels şi va juca finala mare pe Cluj Arena

Cluj Crusaders vs Bucharest Rebels
© Foto eClujeanul.ro

Echipa de fotbal american Cluj Crusaders, deţinătoarea trofeului de campioană în 2012, a învins, sâmbătă, formaţia Bucharest Rebels cu scorul de 28-20 (12-6), într-o partidă care a contat pentru etapa a II-a a Campionatului Naţional.

Meciul s-a desfăşurat în Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu” şi a adunat circa 100 de fani ai acestui sport în micuţa şi cocheta tribună din Babeş.

Crusaders a câştigat, fără probleme, partida din prima etapă împotriva unei alte formaţii bucureştene, Bucharest Warrios, cu scorul de 46-0, iar în cadrul etapei a treia, clujenii vor întâlni sâmbătă, 25 mai, în deplasare, formaţia Timisoara 89ers.

Cluj Arena găzduieşte finala Campionatului Naţional de Fotbal American

Ultimul act al competiţiei va fi găzduit de Cluj Arena. Finala mică dintre locurile 3 şi 4 va avea loc în 15 iunie, iar primele două locuri în clasament vor juca finala mare pe 16 iunie. În urma acestui rezultat de astăzi, Cluj Crusaders şi-a asigurat prezenţa în finala mare.

Antrenorul de origine mexicană al celor de la Cluj Crusaders, Rafael Ruiz, a acordat un scurt interviu în pauza meciului.

Cluj Crusaders
© Foto eClujeanul.ro

Mai multe fotografii de la meciul dintre Cluj Crusaders şi Bucharest Rebels, pe pagina noastra de facebook – AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.