COMUNICAT – Ioan Rus susține candidații Pro România și propune nominalizarea lui Victor Ponta pentru funcția de prim-ministru

Ioan Rus, politician cu o valoroasă experiență și unul dintre cei mai performanți miniștri de interne pe care i-a avut România, consideră că Victor Ponta ar merita să fie nominalizat pentru funcția de prim-ministru, datorită faptului că este singurul politician care a venit cu o serie de măsuri concrete, fezabile, pentru a depăși criza pe care o traversează România.

De asemenea, el își manifestă încrederea în capacitatea candidaților PRO România de a gestiona spre bine cursul României în viitorul apropiat și îndepărtat.

Suntem în pragul unei perioade extreme, marcată de criză pandemică, incertitudine economică și fragilitate socială. Momentul hotărâtor al alegerilor generale nu va fi precedat de o campanie electorală așa cum suntem obișnuiți, dar măcar astfel avem răgazul de a reflecta pentru ca împreună să determinăm cursul României pentru anii ce vor veni.

Țara noastră are nevoie stringentă de o schimbare radicală a întregului ansamblu pe care îl reprezintă sistemul politic. Criza pandemică a reliefat inadecvarea flagrantă la cele mai elementare necesități ale societății a puterii politice care își încheie mandatul. Este esențial ca parlamentul și guvernul rezultate din alegeri să fie în serviciul țării și al cetățenilor săi, prin înțelepciune vizionară, pragmatism economico-social în generarea politicilor publice, prin patriotism și excelență în plan internațional. De aceea vă îndemn să urmăriți proiectele politice ale Pro România, partid care, prin liderii săi experimentați, a dovedit că știe și poate să-și asume responsabil misiunea depășirii unei crize de proporții.

Pro România articulează politic vocea unei singure națiuni, definită prin nevoi și aspirații comune, care are conștiința valorii sale și care se angajează să contribuie la un efort național uriaș de reclădire a țării„, transmite Ioan Rus.

PRO România a propus două măsuri anticriză esențiale: venitul minim de criză pentru persoane fizice și sprijinul economic de criză pentru companii și a transmis că va condiționa votarea viitorului Guvern de implementarea acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.