Cu Emil Boc alături, Florin Cîţu şi-a depus oficial candidatura la șefia PNL: „Intru în această cursă să câştig, să construiesc, să unesc PNL”

Premierul Florin Cîţu şi-a depus, vineri, candidatura la preşedinţia Partidului Naţional Liberal, declarând că a intrat în cursa pentru şefia partidului pentru a construi şi a uni PNL.

Premierul Florin Cîțu și-a depus vineri candidatura la șefia PNL, alături de echipa sa de susținători, printre care și aflau Emil Boc, Rareș Bogdan, Gheorghe Flutur, Alina Gorghiu, Lucian Bode, Virgil Popescu și Robert Sighiartău.

„O zi importantă pentru noi toţi, pentru colegii mei. Am pornit acum câteva luni de zile cu o echipă mică, dar determinată şi am spus că intru în această cursă să câştig, dar am spus în acelaşi timp că intru în această cursă să construiesc. Şi cred că astăzi se vede că mesajul meu de a face România liberală a prins.

Avem, până acum, 32 de filiale care au semnat sau sunt alături de noi în acest demers. Le mulţumesc tuturor celor care sunt astăzi lângă mine, dar nu ne oprim aici, pentru că am intrat în această cursă să unesc PNL.

Şi vom încerca până în 25 septembrie să-i avem pe toţi lângă noi, dar, cu siguranţă, după 25 septembrie vom avea întreg Partidul Naţional Liberal în jurul acestei moţiuni ‘România Liberală'”, a declarat Florin Cîţu, vineri, la sediul PNL. 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.