Cum funcționează spitalele clujene în mini-vacanța de 1 Decembrie

Unitățile sanitare aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj precum și cele care își desfășoară activitatea în imobile ce aparțin forului administrativ județean vor asigura permanența pe întreaga durată a sărbătorilor ce se apropie, respectiv Sfântul Andrei și Ziua Națională a României.

În scopul menținerii continuității activității și a actului medical, în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii (Str. Moților, nr. 68) vor funcționa, în intervalul 27 noiembrie – 1 decembrie a.c., secțiile clinice Pediatrie I, II și III, Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, ATI, Psihiatrie Pediatrică, Neurologie Pediatrică, Neonatologie Prematuri, precum și Laboratorul Radiologie și Imagistică Medicală și Unitatea de Primire a Urgențelor.

De asemenea, părinților li se reamintește posibilitatea de a apela oricând, în regim non-stop, serviciul de sfat medical prin telefon ALOPEDI 0364 – 917.

La Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” (Str. B.P. Hașdeu, nr. 6) vor funcționa liniile de gardă pentru secțiile chirurgie toracică, terapie intensivă și pneumologie.

De asemenea, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (Str. Iuliu Moldovan, nr. 23) va funcționa, în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie a.c., în regim normal de lucru în activitatea spitalicească.

La Spitalul Clinic de Recuperare (Str. Viilor, nr. 46-50) vor funcționa liniile de gardă pentru secțiile cardiologie, neurologie, chirurgie plastică, ortopedie și terapie intensivă și se va proceda la organizarea turelor pe structura COVID-19.

Nu în ultimul rând, Centrul de Permanență situat pe Aleea Băița va funcționa în regim de 24 de ore din 24.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.