Cum sunt furaţi şoferii la pompele de benzină: „La un rezervor de 1000 de litri, pierdere de 250”

benzinaLa Arad, un conducător auto şi-a dat seama că pompa de alimentare, dintr-o benzinărie de renume funcţionează defectuos şi în defavoarea clienţilor. Ambiţios, omul a cerut o verificare, însă pînă nu a sunat la poliţie şi la OPC, nu a fost luat în serios.

Pînă la urmă, rezultatul l-a lăsat fără grai: clientul a plătit 20 de litri, dar a primit numai 16. „Aşa ceva nu e normal, 20 de litri, dar nu e 20, e sub, sub, uite aici, 2000, scrie glsa.ro.

Cât indică, 20, nici măcar nu se vede, acolo sunt 14 litri”. Benzinăria în care s-a înregistrat înşelătoria este poziţionată la intrarea în Arad, dinspre Deva. Clientul păgubit şi-a dat seama că ceva nu este în regulă, după ce a remarcat că un contor de-al pompei se învârte în gol, fără ca din pistol să iasă combustibil.

„Am luat pompa, am încercat să alimentez, moment în care am auzit că nu merge ceva, au început să iasă aburi, am ţinut pompa în mînă şi fără să se întîmple nimic, a început să contorizeze, de la 7, 48l a devenit 7.50”, a spus Ioan Kiss.

Cînd şi-a dat seama că este înşelat, omul le-a cerut reprezentanţilor benzinăriei explicaţii, însă verificările care ar fi trebuit să se facă imediat, au fost făcute după îndelungi negocieri şi numai contra-cost. „Atitudinea nu a fost corespunzătoare, am cerut etalonul, au început să îmi explice că e închis, că trebuie să plătesc ce se pune în etalon, am acceptat. Am plătit şi ce am încercat să alimentez. Mi-au adus un etalon după jumătate de oră, dar era plin de praf, am alimentat, în loc de 20 de litri, aproximativ 16 litri. Pe ecranul etalonului nu se vedea nimic, deci estimăm. Nu mi se pare corect, la un rezervor de 1000 de litri, să fie 25%, e o pierdere de 250 de litri”.

Imediat omul a sunat la 112, apoi la OPC, astfel că la faţa locului au ajuns şi autorităţile.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.