De mâine intră în vigoare Noul Cod Rutier. Vezi care sunt principalele modificări

Codul Rutier se modifică din data de 19 ianuarie. Legea nr. 203/2012 pentru modificarea şi completarea OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 760, din 12 noiembrie 2012.

politie

Principala modificare se referă la reînnoirea permisului auto care se va face în urma vizitei medicale. Șoferii pot contesta hotărârile judecătorești prin care sunt soluționate plângerile depuse împotriva proceselor verbale de constatare a contravențiilor rutiere.

Astăzi este ultima zi când șoferii vor putea preschimba permisele auto fără a mai efectua vizita medicală. De sâmbătă, șoferii sunt obligați să treacă printr-o vizită medicală la reînnoirea permisului auto. Iar pentru obţinerea unui permis de scutere şi alte vehicule din categoria lor este necesar un examen teoretic şi practic

Potrivit noilor reglementări, ce se vor aplica din data de 19 ianuarie 2013, mopedele sunt considerate autovehicule, ceea ce înseamnă că pentru a le conduce este nevoie de permis de conducere.

Pentru conducerea moppedelor este necesar un permis de categoria AM, care poate fi obţinut doar de tinerii care au cel puţin 16 ani împliniţi. Permisul AM este valabil 10 ani, iar obţinerea lui depinde de susţinerea unei probe teoretice de verificare a cunoştinţelor, dar şi a unei probe practice de verificare a aptitudinilor şi comportamentului.

Permisul de conducere categoria B este valabil 10 ani dar, dacă până acum reînnoirea înainte de data expirării se făcea doar în urma unui drum la Poliţie, o nouă lege vine să schimbe acest lucru. Reînnoirea se va face doar în urma unui control medical.

Vârsta minimă pentru obţinerea permisului de conducere

16 ani împliniţi pentru categoriile AM, A1 şi B1;

18 ani împliniţi pentru categoriile A2, B, BE, C1, C1E şi Tr;

20 ani împliniţi şi o experienţă de cel puţin 2 ani de conducere a motocicletelor din categoria de permis A2, sau cel puţin 24 de ani, pentru motocicletele din categoria A;

21 de ani pentru categoriile C, CE, D1 şi D1E, precum şi pentru triciclurile cu motor cu puterea de peste 15kW;

24 de ani pentru categoriile D, DE, Tb şi Tv.

One thought on “De mâine intră în vigoare Noul Cod Rutier. Vezi care sunt principalele modificări

  1. Eu zic ca ar trebui toti tinerii si toti cei care nu suntem multumiti de noul cod rutier sa protestam!!!! Is bat joc de romanii care vor sa aibe un loc de munca. Peste tot in Europa varsta minima pentru obtinerea permisului de tramvai Tv este 21 ani nu 24 ani ca la noi prostii de romani. Eu aveam acum posibilitatea de a face scoala de vatmani la Iasi ca la noi in Arad nu se face, cu orice pret vreau sa fac aceasta scoala si sa ma angajes pe tramvai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.