„U” Banca Transilvania își întărește lotul pentru returul Ligii Naționale și anunță doi jucători care se vor afla în probe în perioada următoare.
Este vorba de pivotul Erwin Jazvin (foto-stânga), născut în 1980 la Mostar, Bosnia-Hertegovina și este cunoscut publicului din România după ce a jucat pentru un sezon în maieul Energia Rovinari. Are 2.09 metri înălțime, 120 kilograme și a evoluat în carieră în campionate puternice, precum Germania, Grecia, Polonia, Ucraina sau Spania.
Jazvin a îmbrăcat timp de 10 ani maieul echipei naționale a Bosniei-Herțegovinei.
Al doilea jucător ce se află în probe este conducător de joc american Frank Turner, născut în 1988 la Atlantic City și măsoară 178 centimetri și are 80 de kilograme. A urmat cursurile colegiului Canisius (2006-2010), iar după colegiu a evoluat în Olanda, la Den Bosch, dar și în Franța, la Fos Quest (Pro-B). Are prezențe în EuroCup pentru echipa poloneză Trefl Sopot, iar din 2013 evoluează la Antwerp Giants, în Belgia.