Nicolae Manea, fostul jucător și antrenor al echipei Rapid București, a decedat în această dimineață la vârsta de 60 de ani. Acesta fusese diagnosticat cu cancer la ficat acum două luni.
Trupul acestuia se află depus la biserica Sfînta Paraschiva, iar înmormîntarea va avea loc la cimitirul Străuleşti 2.
În cariera de jucător, a evoluat pe postul de atacant, legându-și numele de Rapid București unde a jucat timp de 19 sezoane. Cu echipa bucureșteană a câștigat în 1975 Cupa României.
În cariera de antrenor, a cucerit în 1998 Cupa României și în 1999 campionatul, ambele trofee la Rapid, din postura de secund al lui Mircea Lucescu. A mai ocupat la Rapid posturile de secretar general (2007), director tehnic, administrator delegat sau director general adjunct al clubului (2008).
În octombrie 2009 a fost instalat în funcția de antrenor principal la Rapid pe care a condus-o până în martie 2010, când, odată cu venirea lui Ioan Andone pe banca tehnică, a preluat funcția de vicepreședinte. După un an în conducerea Rapidului, a semnat un contract ca antrenor cu Gloria Bistrița, unde a stat 3 ani.