Două firme clujene, cercetate pentru evaziune fiscală de peste 2.000.000 lei

Polițiștii clujeni cercetează pentru evaziune fiscală trei persoane care administrau două societăți clujene, cauzând un prejudiciu de peste 2.000.000 de lei.

evaziune catuse

În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de trei persoane, pentru evaziune fiscală. Este vorba despre doi bărbaţi de 37 şi 45 de ani, şi de o femeie, de 35 de ani, din Cluj-Napoca.

Din investigaţiile efectuate de poliţişti a reieşit că cei trei, în decurs de aproximativ 2 ani, în calitate de administratori pentru doi agenţi economici din Cluj-Napoca, ar fi omis să evidenţieze în contabilitatea societăţilor veniturile realizate din comercializarea pe piaţa internă a autoturismelor second-hand.

Prejudiciul creat prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale fata de bugetul consolidat al statului, TVA şi impozit pe profit, este de aproximativ 930.000 de lei, în cazul unei firme, şi de circa 1.140.000 lei pentru cea de a doua.

Cercetările continuă în cauză pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi recuperarea prejudiciului total de peste 2.000.000 de lei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.