Mai mulți elevi de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din cartierul Grigorescu au venit astăzi la şcoală purtând bentiţe tricolore pe cap, în semn de solidaritate cu eleva Sabina Elena din Covasna ce a făcut un gest similar, sancţionat ulterior de conducerea şcolii.

„Elevii au luat decizia de a veni fiecare cu un tricolor, dar nu am știut că au luat decizia de a venit cu bentițe, probabil că i-a influențat modelul văzut la televizor. Eu sper ca ei să fie în continuare niște buni români, asta le-am spus, asta contează pentru noi și pentru ei, să simtă românește și să fie români adevărați”, a declarat Ioana Vlăsceanu, profesoară, citata de citynews.ro.