Emil Boc: „Băieţii din USL pun ţara pe jar pentru că nu se înţeleg la ciolan”

emil-boc1Fostul premier Emil Boc consideră că guvernanţii din USL sunt iresponsabili si „pun ţara pe jar” pentru că „nu se înţeleg la ciolan”, fiind inadmisibil să fie prelungită criza politică, în condiţiile în care nimeni nu mai ia decizii la nivelul unor ministere.

Primarul Clujului a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că, la ora actuală, se înregistrează o situaţie de iresponsabilitate publică fără precedent, care nu a mai existat în România după 1989.

„Băieţii ăştia din USL pun ţara pe jar pentru că nu se înţeleg la ciolan. Timp de două săptămâni nu se lucrează în România la nivel guvernamental pentru că politicienii nu se înţeleg pe ciolan. Este inadmisibil să prelungeşti o criză politică şi să pui pe jar funcţionarea instituţiilor fundamentale ale statului, pentru că dacă nu lucrează două – trei ministere, practic este paralizat domeniul respectiv. Nimeni nu ia decizii, cu miniştri care sunt sau nu sunt, care au demisionat dar participă la şedinţele de Guvern, alţii care au fost nominalizaţi, dar nu sunt încă în scaune de ministru. Este o situaţie de iresponsabilitate publică fără precedent, nu cred să mai fi existat în România după 1989 atâta iresponsabilitate din partea guvernanţilor în a asigura guvernarea ţării”, a spus Boc.

Potrivit edilului, guvernanţii din USL se bazează, probabil, pe faptul că dacă au avut 70 la sută, „pot să facă orice cu ţara asta, uitând că România se scufundă în fiecare zi prin lipsa de decizie şi prin lipsa de preocupare faţă de investiţii, locuri de muncă şi fonduri europene”.

„Se repetă la indigo scenariul din 2007, când am pierdut doi ani în materia absorbţiei fondurilor europene pentru că România nu şi-a acreditat programele europene sectoriale. Nu au învăţat nimic. Acum suntem în 2014, în exerciţiul financiar 2014 – 2020, iar România nu ştie ce va finanţa, este incapabilă să trimită un proiect la UE. Guvernanţii se ocupă cu ceartă, pâine şi circ, cred că dacă în fiecare seară dau circ la televizor, se rezolvă problemele României. E absolut jalnic”, a afirmat Boc.

Acesta a adăugat că România a ajuns într-o „situaţie caraghioasă”, cu un Guvern cu 28 – 29 de persoane, în condiţiile în care el, când a fost premier, a condus un Guvern cu zece miniştri câteva luni în 2009, apoi cu 15 ministere.

„Chestiuni din asta cu PNL cere un număr redus de ministere, că Guvernul cere, când vom vorbi despre coaliţia a făcut, Guvernul a redus CAS cu 5 la sută? Tot timpul ei doresc, ei vor, dar se întâmplă ceva, totuşi, cu dorinţele acestea? Dar în practică nu se întâmplă nimic, doar au pus taxe noi. Cum măreşti preţul la motorină şi benzină dacă ai creştere economică? Ceva nu se leagă, de ce se fac aceste lucruri?”, a mai spus Boc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.