Emil Boc, despre redeschiderea școlilor: „Nu putem sacrifica generația de astăzi din punct de vedere educațional la nesfârșit”

Într-o intervenție la B1TV, primarul Emil Boc a explicat că redeschiderea școlilor s-a bazat pe o strategie a autorităților.

Boc a susținut că trebuie redeschide școlile deoarece „actuala generație nu poate fi sacrificată din punct de vedere educațional, dar și că alte țări din Uniunea Europeană au ținut unitățile de învățământ deschise în ciuda restricțiilor anti-coronavirus implementate”.

„Eu aș vrea să fac următoarea precizare. Nu trăim într-o situație normală. Trăim într-o pandemie care, repet, ne pune mari probleme tuturor în toate domeniile. A fost o discuție strategică, redeschidem sau nu școlile. Două elemente au cântărit spre redeschiderea școlilor. Unul, faptul că nu putem sacrifica generația de astăzi din punct de vedere educațional la nesfârșit, pentru că nu putem avea copii educați fără un contact direct la școală, știm bine, mai ales până la ciclul primar.

Nu putem la nesfârșit să stăm într-o asemenea situație și avem nevoie de educație față în față, complementară celei digitale. Doi, și alte țări din Uniunea Europeană care au trecut și trec prin măsuri dure de restricționare a unor activități au menținut școlile deschise. Aceste două elemente au prevalat și au spus, da, deschidem școlile în 9 februarie, pe cele trei scenarii. De exemplu, noi, la Cluj, o să avem creșele, grădinițele și ciclul I-IV. Sperăm ca peste o săptămână să putem trece și la clasa a XII-a, și la a VIII-a, să vină la școală. Legea spune iarăși, dacă apar cazuri de infectare în școli, se trece automat la învățământul online, dar pornim de la premisa că avem nevoie de educație față în față„, a declarat Emil Boc, vineri seara, potrivit b1.ro.

Întrebat de Tudor Mușat dacă e posibil ca sala de sport să fie parțial centru de vaccinare anti-COVID-19 și parțial loc de desfășurare a orelor de educație fizică, primarul Clujului a subliniat că asta ar fi imposibil. Edilul spune că elevii vor face sport în aer liber, în curte, iar cei care merg la vaccinare vor avea culoare de separate de intrare-ieșire ca metodă de prevenție.

„Nu este posibil așa ceva, a spus și ministrul. Sălile de sport – puține câte sunt, că nu sunt foarte multe, totuși – vor fi pe perioada aceasta a exercitării activității de vaccinare doar pentru vaccin. Într-o sală de sport sunt patru, cinci sau șase unități de vaccinare, adică într-o singur centru, într-o singură sală de sport, sunt patru sau cinci unități de vaccinare și acolo merg doar cei care se vaccinează, iar activitățile de sport se țin în aer liber, în curtea școlii, acolo unde este o asemenea situație.

Noi discutăm acum de culoarele de intrare-ieșire. Am asigurat, acolo unde este posibil, intrări complet separate pentru accederea în școală a celor care merg la vaccin și ieșirea complet separată de cei care merg la școală, și acest lucru trebuie făcut în mod obligatoriu, dar nu se pot organiza dimineața vaccin și după-amiază școală sau invers. Este exclusă această posibilitate”, a explicat primarul municipiului Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.