Emil Boc, încă un mandat de primar la Cluj-Napoca? PNL a validat candidatura actualului edil

Colegiul Director Județean al PNL Cluj a validat, vineri, candidatura lui Emil Boc pentru un nou mandat de primar al municipiului Cluj-Napoca la alegerile locale din luna iunie a acestui an.

Președintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, a declarat că experiența lui Emil Boc este apreciată și la nivel european.

„Am validat 28 de candidaturi la funcția de primar, printre care și a celor de orașe și municipii din județul Cluj. Astfel, la Cluj-Napoca a fost validată candidatura lui Emil Boc pentru un nou mandat de primar și nu am nicio emoție în privința sa, deoarece faptele sale vorbesc. Sunt convins că Emil Boc va fi confirmat de clujeni în funcția de prmar după alegerile locale, în condițiile în care experiența domniei sale este apreciată și la nivel european, dovadă stând intervențiile sale în PE, la nivelul Comitetului Regiunilor. De asemenea, nu am nicio emoție în ceea ce privește viitorul Consiliu Local al municipiului Cluj-Napoca”, a declarat Buda, citat de Mediafax.

Au mai fost validate candidaturile actualului primar liberal din Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, a primarului din Huedin Mircea Moroșan și a primarului din Turda, Cristian Matei, edil ales pe listele PSD în 2016.

De asemenea, la Gherla va candida din partea PNL Ovidiu Drăgan, iar la Dej va fi Aurelian Mureșan.

Emil Boc a fost ales prima dată în funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca în 2004, a fost reales în 2008, dar și-a întrerupt mandatul după ce a fost numit prim-ministru al României. A fost ales în 2012 în funcția de primar și apoi la alegerile locale din 2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.