Un șofer a omorât un biciclist în Cătina și a fugit de la locul accidentului. A fost prins de polițiști a doua zi

Un biciclist în vârstă de 71 ani a fost omorât pe raza comunei Cătina în urma unui accident rutier. Acesta a fost lovit de o mașină, iar șoferul a dispărut de la locul accidentului.

Conform unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj, un tânăr de 22 de ani, din comuna Cătina, judeţul Cluj, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Județean nr. 161E, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare.

Astfel, a intrat în coliziune cu o bicicletă, condusă regulamentar pe sensul opus de mers, de un bărbat, în vârstă de 71 de ani, din Cătina. În urma impactului, bărbatul a fost proiectat pe partea carosabilă, suferind leziuni în urma cărora a survenit decesul acestuia. 

După producerea accidentului, conducătorul auto care ar fi provocat accidentul a părăsit locul faptei, autoturismul fiind depistat de poliţişti la 22 februarie, în jurul orei 02:00, pe raza comunei. Ulterior, în urma activităţilor de căutare, poliţiştii au identificat conducătorul autoturismului în comună.

În baza probatoriului administrat, tânărul va fi reținut pentru 24 de ore. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere fără permis şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.