Ex-iubitul lui Yoko Ono va prezenta săptămâna viitoare o expoziţie de picturi la Cluj!

Muzeul de Artă din Cluj-Napoca va găzdui, în perioada 24 septembrie – 4 noiembrie, expoziţia „Iubiri Uitate”. Aceasta aparţine artistului Sam Havadtoy, cunoscut în toată lumea, şi prin relaţia acestuia cu Yoko Ono, ce a durat timp de două decenii.

Expoziţia lui Sam Havadtoy însumează mai multe picturi adunate sub numele de „Iubiri Uitate”. Aceasta va fi organizată în sălile festive ale muzeului, unde, ambianţa barocă, dominată de lambriurile cu decoraţiuni sculpturale aurite, va oferi exact nota necesară valorii lucrărilor. Expoziţia se identifică printr-un discurs ce îmbină aparenţa cu esenţa, confesiunea cu discreţia şi seriozitatea cu deriziunea.

Cu toate că s-a născut în Londra, Sam Havadtoy are origini ardelene. Iniţial, s-a lansat ca designer de interioare, având astfel ocazia de a cunoaşte şi frecventa artişti ca Andy Warhol, Keith Haring, David Bowie, Robert Rauschenberg. După dispariţia tragică a lui John Lennon, Sam Havadtoy a fost, timp de două decenii, partenerul artistei Yoko Ono. La momentul de  faţă acesta locuieşte în Ungaria şi Italia.

„În prezent, în cadrul unor expoziţii organizate constant în importante muzee şi galerii, artistul prezintă lucrări ce stau sub semnul curentului neo-pop în care experienţele fundamentale ale libertăţii trăite în ambianţa americană interferează cu un alt tip de raportare socială, cunoscut în ultimul deceniu şi dominat, aşa cum afirmă artistul, de inhibiţii, de presiunea istoriei recente şi lipsa unei culturi critice, tratate însă într-o manieră ironică, plină de umor, cu mijloacele pop-art-ului. Expoziţia propusă Muzeului de Artă Cluj-Napoca este, în afara faptului că reprezintă o selecţie reprezentativă a operei artistului şi un omagiu pe care Sam Havadtoy îl aduce Transilvaniei, teritoriu de origine al familiei sale”, se arată în comunicatul emis de Muzeul de Artă Cluj-Napoca.

Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 28 septembrie, de la ora 18.00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.