Fany se retrage oficial din zona metropolitană! Cei care deţin abonamente îşi vor recupera banii

Începând cu data de 11 iunie, compania de transport Fany se retrage din Floreşti şi localităţile din zona metropolitană, după ce a pierdut procesului deschis în 6 iunie pentru a încerca să suspende decizia Autorităţii Rutiere Române (ARR) de retragere a licenţei pe zona metropolitană.

DSCN7311

„Având în vedere sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj, la data de 6 iunie, compania Fany nu va mai opera pe traseele judeţene către Floreşti, Baciu şi Chinteni. Înţelegem astfel să ne supunem prompt deciziei instanţei”, spun reprezentanţii companiei Fany.

Cei care deţin abonamente pe traseele Cluj – Floreşti – Luna de Sus, Cluj – Floreşti, Cluj – Floreşti (Cetatea Fetei), Cluj – Floreşti – Tăuţi, Cluj – Floreşti – Polus, Cluj – Baciu, Cluj – Baciu – Suceagu, Cluj – Chinteni – Măcicaşu, Cluj – Chinteni – Deuş, Cluj – Chinteni, Cluj – Săvădisla – Filea de Jos sunt invitaţi să îşi recupereze banii pe perioada 11-30 iunie. Ei sunt aşteptaţi în 11, 12 şi 13 iunie, între orele 10 şi 19, în incinta pieţei Floreşti, strada Eroilor 56 sau la casieria Fany, Autogara Fany, din Cluj-Napoca.

Licența firmei Fany pe zona metropolitană a fost retrasă în 25 aprilie după un uriaș scandal, în care directorii firmei Fany, Ştefan şi Olezia Cadar, împreună cu Daniela Dobrilă, director în cadrul ARR sunt cercetaţi într-un dosar de corupţie, fiind acuzaţi că au încercat să obţină licitaţia de transport judeţean într-un mod fraudulos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.