Hipermarket-ul Auchan din cartierul clujean Gheorgheni a adus de marţi peste 500 de sortimente de bere, într-un adevărat Festival al Berii de calitate ce include toate unităţile reţelei din ţară.
Târgul de bere e cel mai mare din ţară, spun reprezentanţii societăţii – 500 de mărci de bere pentru toate gusturile și preferințele, de la bere blondă, brună, arămie, roșie și neagră, bere cu diferite arome sau nefiltrată, la bere bio și bere dietetică, dar și bere fără alcool sau bere cu grad ridicat de alcool. Numai din berea brună sunt expuse 15 tipuri, din berea aromatizată – 33 tipuri, iar din berea neagră – 22 de tipuri.
Acestea pot fi găsite pe holul central al hipermarket-ului până în 16 iulie. „Au fost selectate tipuri de bere de la renumiți berari – Belgia, Germania – dar și din România, Franța, Anglia, Australia, Austria, Grecia, Italia, Irlanda, Scoția, Polonia, Olanda, Spania, SUA şi altele”, mai spun reprezentanţii companiei.