Gică Hagi, la Cluj, despre viitorul fotbalului românesc: „Succesul se construieşte. Cred în continuare că românul e foarte bun, dar ne lipseşte organizarea” – VIDEO

Cel mai bun fotbalist român şi antrenorul echipei Viitorul Constanţa, Gheorghe Hagi, a vorbit, din nou, într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca după meciul câştigat de echipa sa împotriva campioanei CFR Cluj, despre viitorul fotbalului românesc.

El a susţinut că succesul trebuie construit şi soluţia rămâne una singură şi o ştie toată lumea: investiţia în construcţia şi formarea de jucători, descoperit tinere talente şi crearea de loturi naţionale puternice.

„Succesul nu e întâmplător, el trebuie construit. Dacă nu ai bazele unui concept tehnic important de succes, e o strategie importantă, nu ai cum, totul se construieşte. Muncă, muncă şi construcţia formată. Cred că fundamentul bazei tehnice trebuie să fie formarea, trebuie să ştim să formăm şi să construim, jucători şi apoi echipe puternice ca să putem să ne luptăm cu cei de afară. Iar primul lucru pe care trebuie să îl construim sunt loturile naţionale pentru a deveni foarte puternice. La cluburi când o să ajungem noi la bugete de 50 milioane ca să ne luptăm cu cei de afară, noi avem 10% din ce au ei”, a declarat Hagi.

„Dacă vreţi să mai ieşim în lume pe scene importante avem nevoie de loturi naţionale, calificări, e singurul proiect viabil în România. Prima oară să construim jucători, cine sunt talentaţi şi cine sunt buni să îi descoperim cât mai repede şi cât mai bine, iar după aceea să îi formăm şi creştem aşa cum au făcut spaniolii, cum au făcut nemţii, belgienii, francezii, englezii, toţi, şi noi de ce nu putem… până în 90 s-a putut, după aceea… sau după 90 au crescut cu noi 10 ani, după aceea… Succesul se construieşte”, a mai precizat Regele fotbalului românesc.

Hagi a anunţat că va lansa o carte despre fotbal la anul

„Veţi vedea cartea mea la anul, o s-o citiţi, e simplă, e un concept tehnic despre cum văd eu fotbalul, cum mi-am construit succesul. Şi veţi vedea că e o chestiune destul de simplă, că mie îmi place subiectul şi predicatul, nu îmi place compunerea, îmi place să fiu pragmatic, direct la subiect, sunt un tip pragmatic, din când în când mai şi greşesc, dar eu ştiu ce vreau. Am o singură strategie valabilă: să încerci să devii cel mai bun, chiar dacă ştiu că mi-am băgat singur presiune, dar sunt obişnuit cu ea, aşa m-am născut, şi mie îmi place lucrul ăsta”, a spus antrenorul Viitorului.

„Şi cred în continuare că românul e foarte bun, dar ne lipseşte organizarea, ne lipseşte finanţarea, ne lipseşte un concept tehnic la nivel naţional. O stragie naţională ca să devii cel mai bun. Noi, generaţia noastră, ştim un lucru, v-am făcut fericiţi pe toţi, i-am obligat şi pe alţii, simt presiunea asta, dar vă spun sincer pentru noi nu e o presiune, nouă ne place, ne place să-i batem pe spanioli, pe francezi, pe englezi, cum i-am bătut de fapt. Aş vrea să mai trăiesc să văd România pe Wembley având 70% posesie cum am avut-o noi, cu Anglia, la trei zile după ce am jucat cu Franţa. Englezii nici nu au văzut mingea. Să vă povestească Ilie Dumitrescu că el stă la televizor şi povesteşte, eu îs la muncă, nu am timp de poveşti. Pa, Ilie”, şi-a încheiat pledoaria Regele fotbalului românesc.

CFR Cluj a pierdut cu scorul de 1-2 meciul din etapa a 7-a cu Viitorul Constanţa. George Ţucudean a înscris pentru campioana României, iar Mihai Voduţ şi Ianis Hagi au adus victoria constanţenilor în ultimele cinci minute din meci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.