Gregorian Bivolaru a fost închis la Penitenciarul Gherla

Gregorian Bivolaru, fondatorul Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), a fost încarcerat vineri, 30 septembrie, la Penitenciarul Gherla, scrie dejeanul.ro.

Gregorian-Bivolaru

Pentru Bivolaru va urma o perioadă de carantină după care îşi va ispăşi pedeapsa de 6 ani în spatele gratiilor la Gherla.

Fostul lider MISA a fost adus în ţară din Franţa, pe 22 iulie, pentru a executa pedeapsa de şase ani de închisoare primită în 2013 pentru act sexual cu un minor.

Liderul spiritual al MISA a figurat 10 ani pe lista „most wanted” a Poliţiei Romane. În 2004 a încercat să fugă din ţară, a ajuns în arest, însă pentru că a fost eliberat ulterior a reuşit să părăsească România cu destinaţia Suedia. Nordicii i-au acordat statutul de azilant şi au respins cererile repetate de extrădare.

Bivolaru a fost localizat anul acesta, în februarie la Paris, la un târg de cărţi. Asupra lui avea acte false conform cărora era cetăţean bulgar. Şi-ar fi petrecut ultimii 3 ani în capitala Franţei. Au urmat 6 luni de judecată iar Curtea Superma de la Paris a decis în final, să-l trimită acasă.

El ar urma să îşi petreacă întreaga perioadă de detenţie în judeţul Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.