Handbalistele lui „U” Cluj, eliminate din Cupa României

Echipa de handbal feminin a CS „U” Cluj a jucat luni, 1 aprilie, cu CS Măgura Cisnădie, meciul contând pentru sferturile de finală ale Cupei României, partida a avut loc la Cisnădie de la ora 18:00.

Jocul a fost foarte disputat, echipele nereușind să se desprindă la mai mult de două goluri. Astfel, la pauză „U” Cluj conducea cu 15-13, iar la finalul celor 60 de minute tabela indica 28-28 și s-a trecut la aruncările de la 7 metri.

În urma aruncărilor, Cisnădie a câștigat cu 32-30, reușind să înscrie patru goluri, iar universitarele au ratat două goluri.

Astfel, Măgura Cisnădie s-a calificat în semifinalele Cupei României alături de CSM București, HC Zalău și SCM Râmnicu Vâlcea.

„U” Cluj își continuă drumul în Liga Florilor, având următorul meci cu CSM București în 9 aprilie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.