Echipa de handbal masculin a Clubului Sportiv Universitatea Cluj va participa vineri și sâmbătă, 7-8 august, la un turneu de pregătire, organizat de CSM Oradea.
Alături de echipa gazdă și Universitatea Cluj, va mai participa și echipa HC Adrian Petrea Reșița. Inițial și-a anunțat participarea și CS Steaua București, însă s-a retras, deoarece participă la alt turneu la București.
„Vor fi două meciuri de verificare în care vrem să testăm jucătorii tineri de la Academia Minaur, pe care vrem să-i transferăm. După aceste două jocuri vom definitiva lotul pentru sezonul viitor”, a declarat antrenorul Liviu Jurcă.
Handbaliștii universitari vor juca vineri, 7 august, de la ora 17:00, cu CSM Oradea, iar sâmbătă, 8 august, de la ora 10:00, vor întâlni formația HC Adrian Petrea Reșița. „Alb-negrii” s-au reunit pe 30 iulie, iar începând cu 12 august, handbaliștii vor fi timp de zece zile în semi-cantonament pe plan local.