In acest weekend, la Cluj, „Ai carte, ai parte… de transport public gratuit”!

O nouă ediție a campaniei de traditie „Ai carte, ai parte… de transport public gratuit!” are loc in acest weekend, realizată de primarie si Compania de Transport Public Cluj-Napoca.

Astfel, sâmbătă și duminică, 7-8 octombrie 2017, toți cei care citesc o carte în mijloacele de transport în comun din municipiul Cluj-Napoca beneficiază de călătorie gratuită.

Evenimentul a fost programat in paralel cu o serie de evenimente care subliniază importanța lecturii, a educației în general, dar și importanța studenților pentru dezvoltarea orașului:

    – Festivalul Internațional de Carte Transilvania – eveniment care se află la a 5-a ediție, are loc în perioada 3-8 octombrie în Piața Unirii;

    – InClujiune – eveniment organizat de Centrul Cultural Clujean în perioada 5-8 octombrie și dedicat studenților de anul I, are loc pe str. Mihail Kogălniceanu, în curtea interioară a Universității Babeș-Bolyai și în campusul Hașdeu;

    – Festivalul Național de Literatură – are loc în perioada 8-10 octombrie și reuneşte în fiecare toamnă în inima Transilvaniei reprezentanţi ai celor 20 de filiale ale Uniunii Scriitorilor, transformând Clujul, pentru trei zile, în „capitala scrisului românesc”.

În acest context, Primăria muncipiului Cluj-Napoca alături de CTP realizează o acțiune complementară celor trei evenimente, urmărind prin campania „Ai carte, ai parte… de transport public gratuit!” să încurajeze lectura și totodată, să vină în întâmpinarea noilor cetățeni ai Clujului, studenții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.