INEDIT. O librărie din Cluj-Napoca îşi răsplăteşte clienţii care îşi pun pe Facebook poze de profil cu ei citind

O librărie independentă din centrul Clujului a descoperit o reţetă inedită de a promova cititul în rândul clujenilor, folosindu-se de reţeaua de socializare Facebook.

Cei de la Bookstory (Eroilor, nr. 6-8) au demarat o campanie prin care îi recompensează pe cei care în pozele lor de profil de pe Facebook apar citind o carte, primind o reducere de 10% la cărţile din librărie.

Tot ce trebuie să facă cititorul pentru a beneficia de această reducere este să folosească în descrierea fotografiei htag-urile #cartilePeFata și #bookstory.

„De multe ori cărțile pe care le citim ne recomandă mult mai bine decât orice altceva. Vedem asta destul de des în librărie. Nu de puține ori s-a intamplat ca cineva sa ia in mana o carte iar un alt client sa intre in vorba cu acesta si sa-i recomande cartea respectiva”, spune Vasile Jude de la Bookstory, citat de romaniapozitiva.ro.

Numele campaniei este „Cărțile pe față” şi a fost inspirată dintr-un discurs susținut la Cluj de Adela Mureșan, o absolventă a Facultății de Litere din Oradea, în care ea oferă contraargumente pentru principalele motive pentru care lumea nu citește: pentru că e plictisitor, pentru că nu înveți nimic util și pentru că e mai ușor să vezi filmul decât să citești cartea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.