Ioan Aurel Pop, la 30 de ani de la Revoluţie: „Să lăsăm deoparte rănchiuna. E un prilej de cumpănire”

Președintele Academiei Române și rectorul Universității Babeș Bolyai, Ioan Aurel Pop, consideră că momentul comemorării evenimentelor din decembrie 1989 este copleşitor şi „un prilej de cumpănire”, fiind totodată un moment benefic pentru ca ranchiuna să fie lăsată deoparte, citează AGERPRES.

„Este bine să lăsăm deoparte ranchiuna şi să procedăm la îndemnul pe care ni l-au adresat eroii. E un prilej de cumpănire, de corectare a unor erori, de construire a societăţii democratice”, a afirmat Pop, cu prilejul vernisajului expoziţiei de fotografie „Revoluţia română. 30 de ani de libertate”, de la Ateneul Român.

El a adăugat că Revoluţia, „după părerea multor istorici, de la Marea Unire încoace a fost cel mai important eveniment din viaţa acestui popor”.

Idealul era atunci o societate democratică bazată pe valorile şi virtuţile consacrate şi verificate, o societate fără dictatură şi fără comunism. (…) Dacă nu am reuşit încă să avem o astfel de societate în toate articulaţiile sale nu e vina lor, a eroilor care ne-au arătat şi edificat calea. E vina noastră, care am fi putut fi viţă de eroi, e vina noastră, pentru că n-am ştiut să urmăm calea întocmai”, a menţionat Ioan -Aurel Pop.

Expoziţia „Revoluţia română. 30 de ani de libertate” de la Ateneul Român cuprinde fotografii din arhiva AGERPRES, ce documentează evenimentele din decembrie 1989, iar vernisajul a fost urmat de un concert susţinut de Orchestra şi Corul Filarmonicii „George Enescu”. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.