Perechea Tatiana Volosojar și Maxim Trankov a cucerit medalia de aur în proba de perechi din cadrul concursului de patinaj artistic, miercuri, după programul liber, la Jocurile Olimpice de la Soci.
Volosojar și Trankov, care s-au impus cu un punctaj total de 236,86, sunt al al doilea titlu olimpic adjudecat la Soci, după cel din proba pe echipe, câștigat duminică.
Rusia a reușit o splendidă dublă la perechi, având în vedere că argintul a revenit altui cuplu din țara gazdă, Ksenia Stolbova/Fedor Klimov (218,68 p). Germanii Aliona Savchenko/Robin Szolkowy, cvadrupli campioni mondiali, au încheiat pe treapta a treia a podiumului (215,78 p).
În programul liber de miercuri, Tatiana Volosojar și Maxim Trankov au ocupat primul loc, cu 152,69 puncte, devansându-și compatrioții Ksenia Stolbova/Fedor Klimov, 143,47 p, în timp ce pe trei au fost chinezii Pang Qing/Tong Jian, 136,58 p, iar pe patru Savchenko/Szolkowy, 136,14 p.
Clasament final:
1. Tatiana Volosojar/Maxim Trankov (Rusia) 236,86 puncte
2. Ksenia Stolbova/Fedor Klimov (Rusia) 218,68
3. Aliona Savchenko/Robin Szolkowy (Germania) 215,78
4. Pang Qing/Tong Jian (China) 209,88
5. Kirsten Moore-Towers/Dylan Moscovitch (Canada) 202,10
6. Vera Bazarova/Iuri Larionov (Rusia) 199,60
7. Meagan Duhamel/Eric Radford (Canada) 199,53
8. Peng Cheng/Zhang Hao (China) 195,72
9. Marissa Castelli/Simon Shnapir (SUA) 187,82
10. Vanessa James/Morgan Cipres (Franța) 179,43