La Florești s-a desfășurat prima piață volantă tip Reko din județul Cluj

Primăria Florești a inaugurat prima piață volantă tip Reko din județul Cluj, în Parcul Poligon, acolo unde floreștenii au putut să își ridice produsele locale comandate online direct de la producători.

Pieța de tip Reko este un concept care s-a dovedit eficient în țări nordice precum Norvegia, Danemarca, Suedia și alte țări din vestul Europei. Acesta constă în faptul că în ecosistemul Reko sunt incluși producătorii locali din proximitate, iar comenzile se fac online.

Produsele se ridică pe baza comenzii online dintr-o locație prestabilită.

Această locație, în Florești, a fost astăzi Parcul Poligon.

De asemenea, primarul Bogdan Pivariu a anunțat că la Florești vor funcționa și piețele volante clasice, urmând să fie anunțate programul și locația unde vor fi desfășurate.

„Avem nevoie să consumăm produse românești, sănătoase, și în măsura posibilității, crescute și produse în proximitatea noastră. Voi susține și pe viitor astfel de acțiuni! Toți producătorii locali vor avea un partener în mine și în administrația din Florești!”, a declarat primarul Bogdan Pivariu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.