„Liniuță” între un BMW şi un avion MiG 21 LanceR, la Baza Aeriană 71 Câmpia Turzii – VIDEO

Un autoturism marca BMW X6M s-a luat la întrecere cu un avion de luptă MiG 21 LanceR, sâmbătă, la mitingul aerian desfăşurat cu ocazia Zilei Porţilor Deschise la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii.

liniuta bmw mig lancer

Concursul dintre autoturismul BMW X6M, modelul de top al gamei SUV de la producătorul german, care dezvoltă 900 de cai putere şi atinge 100 km/h în 3 secunde, şi avionul MiG 21 LanceR s-a desfăşurat sâmbătă, pe pista Bazei 71 Aeriană Câmpia Turzii.

Duelul a fost câştigat de aeronava MiG 21 LanceR, care a zburat deasupra maşinii şi a întrecut-o.

Organizatorii au declarat că maşina BMW este unicat în România, a fost modificată special pentru curse şi atinge o sută de kilometri pe oră în 3 secunde. „Acest autoturism are 900 de cai putere şi costă sute de mii de euro”, au spus sursele citate.

Comandantul Bazei 7 Aeriană Câmpia Turzii, Marius Ouatu, a declarat că programul Zilei Porţilor Deschise a inclus zboruri cu aeromodele, zboruri de prezentare şi demonstrative ale Forţelor Aeriene Române cu avioane MiG 21 LanceR, IAR 330, IAR 99 Şoim, IAR 316B, C-27J Spartan, dar şi ale Gărzii Naţionale Aeriene din California cu avioane F-15, care participă în această perioadă la exerciţiul comun Dacian Eagle.

De asemenea, au avut loc demonstraţii de acrobaţie aeriană ale unor aerocluburi, salturi cu paraşuta, un exerciţiu tactic cu forţe şi mijloace aparţinând Forţele Aeriene şi Forţele Terestre Române.

În cadrul manifestării, la care au asistat peste 5.000 de persoane, a fost deschisă şi o expoziţie statică, cu aeronave militare şi civile şi tehnică militară.

Urmăriţi mai jos două videoclipuri cu întrecerea dintre BMW X6M şi avionul MiG 21 LanceR

În videoclipul de mai jos întrecerea dintre autoturismul BMW și MiG 21 LanceR începe de la minutul 9:45.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.