LIVE-TEXT: „U” Cluj – Oţelul Galaţi 1-1 (Cleiton ‘1 // Paraschiv ’32)

Universitatea Cluj întâlneşte astăzi pe teren propriu formaţia Oţelul Galaţi în prologul etapei a XIII-a a Ligii I. Cele două formaţii se află înaintea acestei partide în partea a doua a clasamentului, „şepcile roşii” ocupă locul 12 cu 14 puncte acumulate, în timp ce oaspeţii din această seară se află pe primul loc retrogradabil (15), cu 10 puncte.

La această partidă au asistat şi jucătoarele de la „U” Jolidon, care mâine vor întâlni formaţia Podravka Koprivnica, în cadrul celei de-a treia partide a grupelor Ligii Campionilor la handbal feminin. Acestea vor fi încurajate atât de fotbalişti, cât şi de baschetbaliştii de la „U” Mobitelco în Sala Sporturilor „Horia Demian”, de la ora 17:30.

LIVE-TEXT

1 – 0 – Universitatea Cluj deschide scorul în primul minut al partidei, Cleiton a fost servit excelent de Paulinho şi l-a învins pe Brăneţ cu un şut plasat.

„Studenţii” s-au instalat în jumătatea gălăţenilor şi ameninţă poarta periculos încă din debutul partidei.

Un contraatasc periculos rezultă într-o ocazie importantă de gol pentru Oţelul, Laurenţiu Iorga trage de puţin pe lângă poarta lui Balauru (‘7).

Lovitură liberă periculoasă pentru oaspeţi din marginea careului, acelaşi Laurenţiu Iorga „a arestat” balonul şi execută. Faza se încheie cu o lovitură de cap executată de Sipovici din şapte metri, dar mingea se opreşte în braţele lui Balauru (’12).

Portarul „şepcilor roşii” are o intervenţie foarte bună la şutul din interiorul careului a lui Laurenţiu Iorga, cel mai prezent om în jocul Oţelului după primele cincisprezece minute.

Nu mai mult de 2000 de spectatori se află în tribunele stadionului Cluj Arena. Oaspeţii sunt susţinuţi de 10-15 fani veniţi de la Galaţi.

Cartonaş galben pentru Paulinho (’24).

După prima jumătate de oră, meciul decurge frumos, are ritm, se joacă de la o poartă la cealaltă.

Cartonaş galben pentru Bogdan Pătraşcu (’30)

1 – 1 – Oţelul egalează în minutul 32 prin Gabriel Paraschiv, în urma unei acţiuni a lui Stromajer.

’45 – de la oaspeţi vede cartonaşul galben Sipovici pentru un fault dur la centrul terenului.

~ PAUZĂ ~ Oţelul a echilibrat meciul spre finalul celor patruzeci şi cinci de minute, „U” Cluj nu a mai avut aceleaşi ocazii ca în debutul reprizei.

A început repriza secundă.

Ocazie importantă pentru Oţelul Galaţi. Stromajer încearcă o foarfecă de mare spectacol, dar mingea trece peste poartă (’50).

Lovitură liberă pentru Universitatea executată de Alex Dos Santos, dar mingea se opreşte în primul fundaş al oaspeţilor. Nimic periculos pentru poarta lui Brăneţ (’55).

SCHIMBARE la „U” Cluj. Intră Ionuţ Năstăsie în locul lui Paulino (’64)

SCHIMBARE şi la Oţelul Galaţi. A ieşit Didi şi a intrat în Viglianti (’65)

Nicio ocazie notabilă în a doua repriză. Ambele echipe se tatonează reciproc şi încearcă să dea lovitura pe contraatac (’68)

Cea mai mare ocazie de gol a Universităţii Cluj, Alex Dos Santos reia cu capul din 6 metri, dar Brăneţ respinge în corner (’70)

Cartonaş galben pentru purtătorul tricoului cu numărul 16, Cristian Sîrghi.

Universitatea încearcă să dea lovitura de graţie, dar stă prost la finalizare. Oaspeţii continuă în acelaşi registru tactic ca şi în prima repriză şi preferă contraatacul. De altfel, cele mai importante ocazii ale Oţelului au venit pe fondul unor contraatacuri periculoase.

SCHIMBARE la Universitatea Cluj. Alex Dos Santos îi lasă locul lui Eduard Nicola (’78)

SCHIMBARE la „U” Cluj. Paraskevas intră în locul lui Szilagyi (’84)

Uriaşă ocazie a gazdelor în minutele de prelungire, autorul primului gol, Cleiton, rămâne singur cu portarul Brăneţ, dar nu reuşeşte să-l învingă cu un lob; de asemenea în cădere portarul îl agaţă pe brazilianul Universităţii, dar „centralul” partidei nu acordă o lovitură evidentă de pedeapsă.

FLUIER FINAL – Universitatea obţine un punct pe teren propriu şi acumulează 15 puncte. Oţelul rămâne în zona fierbinte a clasamentului, dar saltă o poziţie (14), cu 13 puncte.

Echipele de start

„U” CLUJ: D. Balauru – V. Lupu, Erico da Silva, Z. Szilagyi, R. Ciupe – B. Pătraşcu, V. Gheorghe, Paulinho, Alex Dos Santos – O. Drăghici, Cleiton

Rezerve: Boşneag, Nicola, Krumov, Năstăsie, Cucui, Paraskevas Cristou, Alex Da Silva

Antrenor: Marius Popescu

OŢELUL Galaţi: Brăneţ – Cîrjă, Iorga, Sîrghi, Sipovic, Cucu, Stromajer, G. Giurgiu (CPT), Paraschiv, Neagu, Magalhaes

Rezerve: Tadas, Băjenaru, Filip, Viglianti, Perendija, Chipirliu, Z. Ljubinkovic

Antrenor: Viorel Tănase

Arbitru principal: Marcel Bîrsan

Asistenţi: Dragos Iliescu, Alexandru Vodă

Arbitru de rezervă: Florin Ghimbăşan

Observator: Adrian Ionescu

Observatori arbitri: Nicolae Grigorescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.