Mesajul președintelui ales al Americii, Joe Biden, alături de soția sa, Jill Biden, de Crăciun: „În curând vor veni zile mai fericite”

Președintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, și soția sa Jill au transmis americanilor un mesaj de Crăciun de la reședința lor din Delaware. Cei doi au vorbit despre dificultățile pe care americanii le-au avut de înfruntat în acest an și și-au exprimat solidaritatea cu cei care au pierdut pe cineva drag din cauza COVID-19.

Soții Biden le-au transmis americanilor că în curând vor veni zile mai bune.

„Crăciun fericit! și Sărbători fericite! Jill și cu mine dorim familiilor voastre pace, bucurie sănătăte și fericire. Știm că pentru mulți dintre voi a fost un an dificil. Și ni se reamintește în această perioadă a speranței de omenie și de ce trebuie să facem unii pentru ceilalți. Mulți dintre concetățenii noștri se zbat să își găsească un loc de muncă, sau să pună mâncare pe masă, să își plătească ipoteca sau chiria. Trebuie să ne reamintim că suntem pe acest pământ ca să ne ajutăm unii pe ceilalți, să oferim ce putem și să fim o sursă de ajutor și speranță atât pentru prieteni, cât și pentru străini„, a declarat presedintele-ales Joe Biden.

Multe familii petrec primul Crăciun după ce au pierdut pe cineva drag. Iar eu și Joe cunoaștem acest tip de durere. Și știm că în momentele grele, o vorbă bună paote însemna foarte mult„, a completat si viitoarea Prima Doamnă a Americii, Jill Biden.

Chiar dacă sărbătorile sunt restrânse, știm că asta nu este ceva permanent și că în curând vor veni zile mai fericite.

Așa că din partea familiei noastre, pentru familiile voastre „Crăciun fericit și Sărbători fericite!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.