Au rămas mai puţin de 4 zile până la cel mai fierbinte eveniment de pe litoral, din acest an. Cel mai în vogă artist al momentului pe scenă internaţională, brazilianul Michel Telo, va susţine un concert la Mamaia, iar organizatorii au stabilit deja artiştii românii care vor cânta în deschiderea show-ului programat pe 19 august, la Princess Summer Club.
Potrivit organizatorilor, duminică seara vor urca pe scena din Mamaia pentru a „încălzi” publicul, câţiva dintre cei mai in vogă artişti ai momentului: Connect-R, Antonia, Narcotic Sound, Allexinno&Starchild, Moody şi Celia. De asemenea, „maeştri de ceremonie” vor fi realizatorii radio-tv Mihai Morar şi Daniel Buzdugan.
Telo este cel mai scump artist adus să cânte pe litoralul românesc până în prezent
Michel Telo, în vârstă de 31 de ani, este unul dintre cei mai în vogă artişti ai momentului, câştigând simpatia publicului odata cu lansarea piesei „Ai Se Eu Te Pego”. Band-ul alături de care va urca pe scena de la Mamaia este format din 25 de instrumentişti. Desi organizatorii s-au ferit sa dea sume exacte, costurile totale ale show-ului depasesc binişor un sfert de milion de euro.
Telo nu are pretenţii, a cerut doar ciocolată şi pizza
Dacă până în prezent erau obişnuiţi cu cereri care mai de care mai sofisticate din partea artiştilor internaţionali, de data aceasta organizatorii au fost uimiţi de simplitatea şi modestia brazilianului. Telo a cerut ca în cabinele din backstage să fie multă pizza – pentru el şi colegii lui, sandwich-uri – obligatoriu fără maioneză, multe prajituri şi…. un bax de ciocolată.
Singura excentricitate pe care si-a permis-o artistul a fost să ceară o şampanie franţuzească extrem de scumpă, considerată printre cele mai bune şampanii din lume. Cererea artistului a dat ceva bătăi de cap organizatorilor, care au fost obligaţi să contacteze direct producătorii Veuve Clicquot Ponsardin pentru procurarea a cateva baxuri de şampanie.