Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, a emis un ordin privind încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de consilier judeţean în Consiliul Judeţean Cluj al lui Mihai Seplecan, precum şi declararea ca vacant al locului de consilier judeţean ocupat de acesta.
Aceasta decizie vine ca urmare a analizei solicitării PNL Cluj depusă la Instituţia Prefectului Cluj. „Solicitarea a fost însoţită de Decizia nr.1 din 6.11.2015 a Colegiul Director Judeţean al PNL Cluj privind excluderea din rândul membrilor PNL a domnului Mihai Seplecan şi Hotărârea nr.3 din 14.03.2016 a Curţii de Arbitraj a PNL privind rămânerea definitivă şi executorie a excluderii din rândul membrilor PNL a domnului Mihai Seplecan”, au arătat reprezentanţii Prefecturii Cluj.
Calitatea de consilier local sau de consilier judeţean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în cazul pierderii calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a carei lista a fost ales, conform precizărilor reprezentanţilor Prefecturii.
Decizia a fost comunicată domnului Mihai Seplecan, Consiliului Judeţean Cluj, Ministerului Afacerilor Interne precum şi Autorităţii Electorale Permanente-Filiala Nord-Vest.
Mihai Seplecan a ocupat pentru o scurta perioada de timp functia de presedinte al Consiliului Judetean Cluj, fiind exclus din PNL Cluj în urma unei serii de scandaluri care l-au avut ca protagonist. Seplecan a fost inclusiv acuzat că și-ar fi falsificat diploma de licență, eliberată în 2006 de Universitatea Spiru Haret la propunerea Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică, acuzatie pe care acesta inca nu a clarificat-o.