Ministrul Sănătății trimite o echipă de control la Spitalul Județean Cluj

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat luni că va trimite o echipă de control la Spitalul de Urgenţă din Cluj după controlul inopinat făcut în weekend la unitatea spitalicească. Ea a relatat că vizita sa era aşteptată şi cu toate acestea a constatat o serie de nereguli.

„Va vedea exact ce se întâmplă acolo. Va vedea dacă directorul adminsitrativ şi-a făcut treaba. A fost amuzant pentru că portarul de la clinica de ortopedie mi-a spus că mă aşteptau. Mi-a zis vă aşteptam atunci când aţi fost la Gherla, acum o săptămână. Am senzaţia că nu le-a păsat. Aparţinătorii mi-au spus că stau de ore bune ca pacienţii să fie transportaţi. Ambulanţa după patru ore nu venise, erau paturi blocate.

Am întrebat de exemplu de ce nu există ambulanţieri care să transporte pacienţii şi mi s-a spus avem de luni până vineri. Ah şi am spus şi pe week-end nu avem nimic. Fiind spital de urgenţă. Echipa de control va merge şi sperăm ca problemele să se rezolve. Nu ar trebui să treacă mai mult de o lună (să se rezolve problema – n.r.). Eu mă duc des şi merg şi prin alte clinici”, a declarat luni, la Digi 24, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.